„Mutra ăstuia nu vreau s-o mai văd” –sau cum se spală pe creieri electoratul urban educat

27Noi09

Este argumentul suprem de care te izbeşti ca de un zid atunci când vine vorba de alegerile prezidenţiale şi de persoana lui Traian Băsescu. Spus pe un ton isteric, ultimativ şi însoţit eventual de un gest hotărât care arată că discuţia s-a încheiat. Culmea, emitentul nu este vreun pensionar nostalgic pentru care regimul Iliescu reprezintă apoteoza tranziţiei, sau vreun vadimist spumegând.

Ceva oarecum inedit s-a produs în campania actuală. Până acum lucrurile erau clare, apele separate. Zona rurală asistată era scoasă cu sticla de ulei şi făină la vot pentru PSD, categoriile dinamice, urbane şi educate mergeau pe mâna diverselor formule de coaliţie de bune intenţii şi final mai puţin fericit. Noutatea este tânărul şcolit, angajat la o firmă privată, teoretic bine informat, clasa de yuppies a tranziţiei. În mod tradiţional votant al liberalilor, care a privit întotdeauna cu suspiciune spre Băsescu şi PD ca spre un fel de FSN ceva mai rozaliu. Şi care acum nu va merge la vot în turul doi, sau va pune ştampila pe Geoană. De ce ? Simplu – „pentru că oricine e mai bun decât ăsta” şi pentru că „nu mai pot să-i văd mutra”

Precedentul Vadim

Noutatea nu este totuşi chiar aşa de nouă. În anul 2000, Vadim ajungea în turul doi cu voturile aceleiaşi categorii: tineretul urban-dinamic din marile oraşe transilvane. Mecanismul mental este acelaşi: fronda, dorinţa de sfidare şi de a da cuiva un cap în gură. Atunci era vorba de furia în faţa unei speranţe trădate şi dorinţa de a pedepsi o clasă politică. Reacţia s-a produs spontan şi într-un fel natural. Acum e mult mai simplu. Obiectul antipatiei nu mai este un personaj colectiv difuz, ci un personaj în carne şi oase. Iar votul negativ nu se mai auto-generează constant, ci are în spate de câţiva ani munca atentă şi constantă a celor mai puternice trusturi media. Asocierea de imagini şi concluzii tendenţioase, tema scandalagiului/beţivului ajuns la Cotroceni şi a lupului moralist, reluate obsesiv de „deontologi imparţiali” au reuşit  -pe principiul picăturii chinezeşti – să penetreze sistemul imunitar al discernământului şi să astupe ochiul critic.

Capcana în care a căzut clasa de mijloc este surprinzătoare doar la prima vedere.  Generaţia multinaţionalelor este în bună măsură şi „generaţia pro”, a mass-mediei tabloidizate şi a spectacolului ieftin. Ea suferă de oboseală cronică, iar discernământul, cântărirea atentă a faptelor şi argumentelor, nuanţarea şi evaluarea onestă cer timp şi efort. Un efort pe care oameni care au programul de lucru al Ralucăi Stroescu – tânăra decedată în 2007 din cauza suprasolicitării – nu mai au timp să-l facă. Televizorul vine în schimb cu un scenariu gata fabricat şi cu o explicaţie comodă. Tot ce trebuie să faci este să crezi.Vidul existenţial al omului post-modern nu poate fi amânat la infinit şi trebuie umplut la un moment dat cu un sens constructiv al existenţei sau cu ură. Iar prima opţiune este infinit mai dificilă. Ura poate da şi ea un sens şi satisfacţii şi e totdeauna la-ndemână.

Tânărul care s-a străduit să obţină o diplomă altfel decât la fabrica Spiru Haret, are un salariu decent pentru care însă munceşte de dimineaţa până seara, resimte dureros nesimţirea pe care o întâlneşte în multiple ipostaze de-a lungul zilei: a interlopului care te sfidează din gipanul de neam prost, a funcţionarului obraznic care te tutuieşte de la a doua propoziţie, a agramatului care-ţi rînjeşte dispreţuitor şi care-ţi explică în acelaşi timp părinteşte că „în viaţă trebuie să ştii să te descurci”.

Toate aceste întruchipări ale nesimţirii de tranziţie televizorul le-a  adunat cu puterea sa magică într-un singur obiect al urii. O singură direcţie, un singur sens al mobilizării, un unic obiectiv. Şi pentru că toate acestea trebuiau să aibe un nume, li s-a spus Traian Băsescu. Electorului urban dezgustat de realitatea înconjurătoare i se serveşte o concluzie pe tavă: nesimţirea pe care o întâlneşte la tot pasul a ajuns în cea mai înaltă funcţie în stat. Nu e de mirare că un candidat care a venit cu sloganul „revoluţiei bunului-simţ” a avut un asemenea succes în acest mediu.

Fumul nu iese fără foc. Accentele populiste ale preşedintelui Băsescu ca şi ieşirile sale în decor sunt un fapt. Problema este că nu pentru asta se şterge cu el pe jos de trei ani de zile la televiziunile lui Vântu şi Voiculescu. Băsescu e atacat fiindcă a avut curajul să declare că reforma autentică trece inevitabil prin destructurarea unui sistem corupt, cimentat în anii regimului Iliescu. Nu păcatele sale reale, greşelile şi gafele sale l-au transformat într-un Frankenstein abominabil. Dacă ar fi căzut la pace cu marii profitori ai tranziţiei ar fi fost prezentat pe toate canalele ca omul cu instinctul politic lui Ion I.C. Brătianu şi rectitudinea morală a lui Coposu.

Argumentele nu au efect însă, în faţa celui ce a ales să urască. Ele trec pe lângă el fără să-l atingă. Şi nu pentru că le contestă neapărat ci pentru că nu-l interesează. Chiar dacă ştie că mogulii nu sunt o ficţiune, că din spatele candidatului Mircea Geoană rînjeşte protector Ion Iliescu şi figurile sinistre ale baronimii PSD, că dacă Berceanu sau Videanu sunt nişte profitori ai sistemului, Vântu-Patriciu-Voiculescu–puşcăriabilii PSD, reprezintă însuşi sistemul, că cercetările comisiilor prezidenţiale pentru demografie, patrimoniu, sănătate, etc., reprezintă prima radiografie temeinică a societăţii, că Johannis este o interfaţă seducătoare care va fi prim-ministru câtă vreme îi va da voie Marean Vanghelie, tânărul nostru alege să nu ştie. Realităţile respective sunt stocate într-un colţ al minţii pe care se fereşte să-l viziteze. El ştie una şi bună: monstrul din Loch Ness, cea mai mare calamitate a ţării de la invazia mongolă încoace, trebuie să dispară. N-ai auzit dom’le că nu mai vreau să-i văd mutra?

Aş vrea să le spun acestor oameni că punând ştampila pe Mircea Geoană pe 6 decembrie nu lui Băse mitocanul îi dau un cap în gură, ci nouă tuturor, copiilor noştri şi lor înşile. Că în locul lui Johannis ar putea fi premier şi Superman, cu PSD-ul lui Mazăre, Vanghelie şi Hrebenciuc, un partid orientat anti-reformă, nu se va putea face niciodată nimic. Că un om care face tensiune 300 şi spume la gură când aude de Băsescu dar care poate privi cu detaşare la personaje ca Iliescu, Vanghelie sau Năstase ar trebui să-şi pună picioarele într-un lighean cu apă rece, să inspire adânc, şi să reflecteze dacă nu cumva are o problemă. Că nu au absolut nici o scuză pentru comportamentul lor iresponsabil, fiindcă nu sunt nişte ţărani semi-analfabeţi din sudul Moldovei, care trăiesc din ajutor social, scoşi la vot de primarul PSD cu sacul de făină. Că dacă după 6 decembrie România va deveni România lui Vanghelie, Mazăre şi Hrebenciuc şi cu concursul lor, într-un an sau doi, odată magia urii risipită, s-ar putea să aibă mari probleme când se uită-n oglindă. Poate că totuşi în ceasul al doisprezecelea tăişul raţiunii va sparge vraja toxică a minciunii mediatice.

Anunțuri


No Responses Yet to “„Mutra ăstuia nu vreau s-o mai văd” –sau cum se spală pe creieri electoratul urban educat”

  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: